Pe vremuri mă bine dispunea simpla mea prezenţă
Nu aveam nevoie de bani pentru a-mi măsura fericirea
Zâmbeam strâmb doar când nu înţelegeam
Şi iubeam ochi
nu priviri
Pe vremuri mă-mbătam şi nu negam că aş fi beat

Eram printre ai mei şi nu aveam timp să-mi fie dor de ei

Acum
înot în zeama acestui butoi de melancolie
şi mă-ntreb desuet
de ce.