întâlnirea (siderală a) celor două cupluri
(cel enervant de perfect
şi cel enervant de fericit
pe maria rosetti
în faţă la la cena

unul din momentele alea
ce merită înscrise
în calendarul clişeelor
de iarnă)

nicăieri niciodată
nu-şi vor mai încrucişa privirile
(atât de intens)
şi nu-şi vor mai evita zâmbetele (ruşinate de propria ipocrizie)
doi blonzi (atât de enervant de inteligenţi
sau doar enervant de frumoşi şi liberi)

în timp ce

fetele lor (cu trăsături atât de ireal de greu de reţinut
şi doar prin asta superbe)
schimbă nimicuri (ce nu pot lega
două neanturi
prea mari pentru a încăpea în fericirea vâscoasă ce-i separă)